CARTILE COPILARIEI

Alice se săturase să stea lângă sora ei pe băncuţă, fără să facă nimic; trăsese cu ochiul de câteva ori în cartea pe care sora ei o citea, dar nu avea nici poze, nici dialoguri...

Din frumosul sat Maienfeld porneşte o potecă ce străbate tăpşanele verzi şi pline de vegetaţie până la poalele munţilor, care prin acele părţi răsar înalţi şi voinici direct din câmpie. Acolo unde începe poteca, începe şi un şes cu iarbă pitică şi cu arbuşti vânjoşi, ce însoţesc călătorul pe tot drumul spre munţi, fiindcă acest drumeag nu se opreşte decât pe pantele Munţilor Alpi. 

Ei bine, va trebui să te mulţumeşti să sari peste zece sau unsprezece ani şi doar să încerci să ghiceşti ce viaţă minunată a avut Mowgli printre lupi, pentru că, dacă   s-ar scrie despre ea, ar umple prea multe cărţi.

Am încercat să mă ridic, dar nici nu mă puteam mişca, stăteam întins pe spate, iar braţele şi picioarele erau legate puternic de pământ, la fel şi părul meu lung şi des. Tot corpul de sub braţe şi până la coapse îmi era legat de nişte atele subţiri şi nu puteam privi decât în sus. Soarele ardea puternic şi lumina îmi rănea ochii. 

De mult, tare de mult, într-un orășel de pe  țărmul Mării Mediterane își ducea zilele un bătrân tâmplar, pe numele său Giuseppe, zis și Nas Vânăt.

Multe din aventurile povestite în această carte chiar au avut loc; una sau două au făcut parte din propriile mele experienţe, restul fiind ale băieţilor care îmi erau colegi de şcoală.

A fost odată ca niciodată o bucată de lemn. Nu era un lemn preţios, ci o simplă bucată dintr-o grămadă, ca acelea care se bagă iarna în sobă sau în cămin pentru a face focul cu ele.

Nu ştiu cum se întâmplă, dar cert este că, într-obună zi, bucata asta de lemn ajunse în atelierul unui vechi tâmplar, pe care îl chema meşter Antonio, dar căruia toţi îi spuneau meşter Cireaşă din cauza vârfului nasului, tot timpul lucios şi vişiniu ca o cireaşă coaptă....