LITERATURA CLASICA PENTRU COPII

Această carte este dedicată în special copiilor de şcoală, care au între nouă şi treisprezece ani, şi aş putea-o numi „Povestea unui an şcolar“, scrisă de un elev dintr-a treia de la o şcoală orăşenească din Italia. Când am zis scrisă de un elev de-a treia, n-am vrut să spun că a scris-o numai el în forma în care o vedeţi acum.

Primul roman al autorului - „Piciul” - apărut în 1868, având un caracter autobiografic, rememorează amintirile lui Daniel Eyssette, personajul-narator. Este un roman în care realitatea e filtrată prin intensele trăiri afective ce marchează profund copilăria și adolescența autorului, din care, dincolo de suferințe, lipsuri și griji, transpar accente de optimism.

În nuvele și povestiri precum Bunicul sau Bunica și în basme ca Neghiniță, autorul prezintă lumea copilăriei, chipurile dragi și apropiate sufletului copilului. Opera sa este caracterizată de omul simplu, omul naturii, Delavrancea fiind un mare creator de tipologii umane, rămânând un scriitor reprezentativ al literaturii române

Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.

Liviu Rebreanu, întemeietorul romanului românesc modern, a cărui operă se caracterizează printr-o diversitate tematică, a surprins, în scrierile sale, o multitudine de aspecte umane, reușind să prezinte viața în complexitatea ei socială și psihologică. De altfel, Liviu Rebreanu este autorul primului roman obiectiv din literatura română, ''Ion'', și al primului roman de analiză psihologică din proza românească, ''Pădurea spânzuraților''.

Mara apare în revista „Vatra” în anul 1894, iar în volum în 1906, fiind un roman al inițierii și al formării, cuprinzând două planuri narative, unul al destinului Marei, al evoluției ei sociale, iar celălalt al formării copiilor ei, Persida și Trică, trecerea lor de la copilărie la maturitate. 

„Putem vedea așa cum trebuie numai cu inima, ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi." Antoine de Saint-Exupery

Aici în vale e Moara cu noroc.

Ori din care parte ar veni, drumeţul se bucură când o zăreşte din culmea dealului pleşuv, căci, venind despre locurile rele, ea îl vesteşte că a scăpat norocos, iară mergând spre ele, la moară poate să găsească ori să aştepte alţi drumeţi, ca să nu plece singur mai departe.

Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipân-du-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pâmântului groparii zvârleau lut galben, lipicios...

„Pe lângă plopii fără soţ 

Adesea am trecut; 

Mă cunoşteau vecinii toţi – 

Tu nu m-ai cunoscut.”

„În recreație, asaltat de roata băieților, profesorul de serviciu ascultă – pentru a câta oară? – explicațiile țipate de-a valma, încâlcite, forfecate, peste care, ca dintr-o armonică ce își dă duhul, se suprapune neogoit scâncetul celui mai prizărit dintre împricinați. Noroc că e timp destul. E recreația mare.”

Să stăm de vorbă acum despre regimul muncii de acasă, cu alte cuvinte despre disciplina pregătirii temelor. Dacă în această cursă de mare fond care e anul școlar mai există elevi care „șchioapătă”, eșuați mereu în coada plutonului, etern proptiți în cârja notelor mici, aceasta se datorează în foarte mare măsură defecțiunilor ivite în munca de acasă: pregătirea lecțiilor, a temelor.