CARTILE COPILARIEI

Am încercat să mă ridic, dar nici nu mă puteam mişca, stăteam întins pe spate, iar braţele şi picioarele erau legate puternic de pământ, la fel şi părul meu lung şi des. Tot corpul de sub braţe şi până la coapse îmi era legat de nişte atele subţiri şi nu puteam privi decât în sus. Soarele ardea puternic şi lumina îmi rănea ochii. 

Ei bine, va trebui să te mulţumeşti să sari peste zece sau unsprezece ani şi doar să încerci să ghiceşti ce viaţă minunată a avut Mowgli printre lupi, pentru că, dacă   s-ar scrie despre ea, ar umple prea multe cărţi.

Din frumosul sat Maienfeld porneşte o potecă ce străbate tăpşanele verzi şi pline de vegetaţie până la poalele munţilor, care prin acele părţi răsar înalţi şi voinici direct din câmpie. Acolo unde începe poteca, începe şi un şes cu iarbă pitică şi cu arbuşti vânjoşi, ce însoţesc călătorul pe tot drumul spre munţi, fiindcă acest drumeag nu se opreşte decât pe pantele Munţilor Alpi. 

Cunoscute, de cele mai multe ori, sub numele de „ziceri” sau „vorbe din popor”, proverbele sunt cele mai comune forme de manifestare a folclorului și a înțelepciunii populare. Ele exprimă tipicul unui popor, felul lui de a gândi și de a se manifesta. 

Vă voi spune o poveste aşa cum mi-a fost mie spusă de cineva care o aflase de la tatăl lui, care şi acesta o aflase de la tatăl lui, iar acesta din urmă o aflase şi el de la tatăl lui – şi aşa mai departe. De mai mult de trei sute de ani, taţii o povesteau fiilor lor şi astfel s-a păstrat povestea. Poate este doar o poveste, poate doar o legendă, o tradiţie. Poate a avut loc cu adevărat, poate nu. Poate cei înţelepţi o credeau atunci, demult, şi poate doar cei simpli au îndrăgit-o şi i-au dat crezare.

Păcală este cel mai glumeț şi cel mai bun păcălitor din neamul snoavelor românești. Este un personaj tradițional al literaturii române prin întâmplările haioase la care ia parte alături de prietenul său mai îngust la minte, Tândală. Păcală este tipul omului inteligent, curajos, hazliu, șiret în sensul bun al cuvântului. Cu ajutorul acestor calități, el îi păcălește pe oamenii din ,,lumea aristocrată’’, pe boieri. Prin replicile lui Păcală se remarcă atât ironia, cât și umorul, distingând spontaneitatea gândirii rapide în situații controversate.

Fram îi întrecea pe toţi. El nu avea nevoie de îmblânzitor, de cravaşă şi de semnale. Intra singur în arenă, ca un om. Intra în două labe, cât era de mare. Saluta în dreapta şi în stânga, înainte şi îndărăt. Se plimba cu labele la spate de jur împrejurul arenei, până ce se potoleau aplauzele. Pe urmă făcea un semn că vrea linişte. Şi începea singur programul lui.

Apoi de aici merse mai departe, până ce ajunse ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie la care nu se putu opri de râs. Un om legase o vacă cu funia de gât şi suindu-se pe o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie să urce vaca pe şură. 

”Trebuie sa ne intoarcem la inceputul acestei povesti, pentru ca, atunci cand vom ajunge la sfarsitul ei, vom sti mai multe decat stim acum; si anume, despre un dracusor rautacios care era unul dintre cei mai rai, pentru ca era cu adevarat un demon.”

Colţ Alb o urmă şi se întinse lângă ea. Mâna lui Limbă de Somon veni spre el şi-l dădu pe spate. Kiche privea îngrijorată. Colţ Alb simţi din nou că i se face frică. Nu-şi putu stăpâni cu totul un mârâit, dar nu făcu nici o încercare să muşte.

A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.

De mult, tare de mult, într-un orășel de pe  țărmul Mării Mediterane își ducea zilele un bătrân tâmplar, pe numele său Giuseppe, zis și Nas Vânăt.