CARTILE COPILARIEI

Filtre active

  • Fram, ursul polar

    10,00 lei

    Fram îi întrecea pe toţi. El nu avea nevoie de îmblânzitor, de cravaşă şi de semnale. Intra singur în arenă, ca un om. Intra în două labe, cât era de mare. Saluta în dreapta şi în stânga, înainte şi îndărăt. Se plimba cu labele la spate de jur împrejurul arenei, până ce se potoleau aplauzele. Pe urmă făcea un semn că vrea linişte. Şi începea singur programul lui.

  • Povestiri. Amintiri.

    10,00 lei

    Apoi de aici merse mai departe, până ce ajunse ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie la care nu se putu opri de râs. Un om legase o vacă cu funia de gât şi suindu-se pe o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie să urce vaca pe şură. 

  • Craiasa zapezii si alte povesti

    10,00 lei

    ”Trebuie sa ne intoarcem la inceputul acestei povesti, pentru ca, atunci cand vom ajunge la sfarsitul ei, vom sti mai multe decat stim acum; si anume, despre un dracusor rautacios care era unul dintre cei mai rai, pentru ca era cu adevarat un demon.”

  • Colt alb

    10,00 lei

    Colţ Alb o urmă şi se întinse lângă ea. Mâna lui Limbă de Somon veni spre el şi-l dădu pe spate. Kiche privea îngrijorată. Colţ Alb simţi din nou că i se face frică. Nu-şi putu stăpâni cu totul un mârâit, dar nu făcu nici o încercare să muşte.

  • Basme - Petre Ispirescu

    10,00 lei

    A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.